La fel ca Petru…

La fel ca Petru…

La fel ca Petru, am fost, și-am refuzat spălarea Ta,
am crezut că mi-ai iertat de-atâtea ori prea mult.
Dar, Tu m-ai acceptat și mi-ai înțeles frustrarea,
când am fost căzută la pământ!

La fel ca Petru, am păcătuit și eu deseori,
când Te-a mustrat sau când de Tine s-a și lepădat...
Dar, Tu m-ai înțeles și m-ai primit de-atâtea ori,
și când eram înfrântă, Tu m-ai ridicat!

La fel ca Petru, am fugit de Tine când pe mal Tu Ai venit,
și m-am încins și m-am aruncat în mare...
Dar, Tu m-ai așteptat și iarăși m-ai primit,
chiar de mă simțeam nevrednică, Tu mi-ai dat iertare!

La fel ca Petru, m-am întristat că m-ai întrebat dacă Te iubesc,
inima frântă aveam și m-am dus cu gândul la noaptea trădării.
Dar, Tu ai vrut în continuare să-Ți slujesc,
să mă apropii de Tine și să răspund chemării...

Chemării de-a mă maturiza și de-a crește în credință,
de a Te iubi c-o dragoste ,, agape ", ce se poate sacrifica.
Căci atunci avea-voi în încercare biruință,
chiar dacă voi cădea, prin harul Tău mă voi ridica.

La fel ca Petru, mi-ai făcut o chemare specială,
când mi-ai spus: ,,Tu vino după Mine!"
Chiar de am căzut în a diavolului momeală,
Tu mi-ai dat încă o șansă să mă întorc la Tine!

La fel ca Petru, va veni și ziua când, plină de putere am să-mi dau și viața,
și cu propria moarte am să Te proslăvesc ...
Și, la fel ca el, am sa am și cutezanța,
de a-i înfrunta pe cei ce calea strâmtă o batjocoresc!

Spre slava Domnului!

Un gând despre „La fel ca Petru…

Lasă un comentariu